Ieri am avut curaj! I-am spus cat de tare ma doare..cat ma raneste, ca ceea ce face nu e bine! Atitudinea nu e corecta, tonalitatea este gresita si abordarea dureroasa. Cum poate un om atat de frumos, atat de destept sa se schimbe intr-o clipa, sa se transforme in opusul sau, sa se metamorfozeze in tot ceea ce e urat pe lume ? Inca ma doare: inima pt ca el se zbate sa iasa din ea, limba pt ce a rostit, palma ce a lovit, creierul care a gandit. A lasat in urma sa tot ce e rau.. pe mine singura, trista, plansa si ranita. Asta e partea cea mai grea.. ranile ce nu se vad si cu fiecare eveniment sunt tot mai pronuntate, mai dureroase. Se adancesc precum urmele lasate de apa curgatoare in malul dintr-o zona secetoasa. Sunt adevarate cratere care cu trecerea timpului se usuca si mai tare. se vor mari si vor ramane acolo vesnic. Desi va mai curge la un moment dat apa, nu vor mai putea fi astupate atat de bine incat sa zici ca nu au existat.
mda... cam atat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu